Programul care contribuie la combaterea sindromului depresiv

 SIMPTOMELE ŞI CAUZELE DEPRESIEI

depresieÎn cadrul celei de-a 51 sesiune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-a făcut public anunţul potrivit căruia depresia ocupă primul loc în clasamentul cauzelor neprezentării la serviciu şi pe locul doi în clasamentul bolilor care duc la pierderea capacităţii de muncă. Conform prognozelor OMS, în anul 2020 depresia va ajunge pe locul întâi în clasamentul bolilor lumii, depăşind liderii de astăzi: bolile infecţioase şi cele cardiovasculare. Conform unor estimări, numărul persoanelor afectate de depresie creşte cu 3-5% anual. Până acum, aproape 80% din populaţie s-a confruntat cu depresii de grade diverse de severitate. Statisticile arată că anual, două milioane de oameni de pe glob aleg să-şi ia viaţa din cauza depresiilor.

 

SIMPTOMELE DEPRESIEI

1. Emoţionale: dispoziţie proastă, tristă, apăsătoare. Deseori este însoţită de senzaţie de greutate în piept.

2. Motorii: în cazul depresiei se poate observa deseori deficienţe motorii, mai rar, observându-se activizarea motorie.

3. Intelectuale: pierderea interesului faţă de tot ceea ce se caracteriză ca fiind important şi interesant  ce interesa cu puţin timp în urmă. Gândirea devine pesimistă, fiind examinate numai variantele defavorizante de rezolvare a problemelor.

4. Vegetative: sindromul vegetativ include intensificarea bătăilor inimii, predispoziţie spre sarcasm, dereglări hormonale.

5. Tulburări de somn: se remarcă dificultăţi în adormire şi trezire matinală.

 

CAUZELE

1. Epuizarea sistemului nervos central ca urmare a alimentaţiei neechilibrate şi insuficienţei de minerale (zinc, seleniu, iod), vitamine, precum şi acizi graşi.

2. Slăbirea sistemului imunitar al organismului din cauza bolilor suferite, inclusiv a celor de natură virală. Acutizarea afecţiunilor existente (exemple caracteristice – astmul bronşic, eczeme, neurodermite).

3. O altă cauză o reprezintă efectul combinat al factorilor poluanţi din mediul ambiant (mediul ecologic defavorabil), munca intelectuală intensă şi, de asemenea, stresul cronic (existenţa unei situaţii psihotraumatice la serviciu sau acasă).

4. Dezvoltarea depresiilor este favorizată de alcool şi de alte substanţe, care provoacă dependenţă.

 

MECANISMUL DE COMBATERE A SINDROMULUI DEPRESIV

1. Acidul folic nu se sintetizează în organismul uman şi de accea el trebuie asimilat din alimentaţie. Consumul acestuia favorizează îmbunătăţirea dispoziţiei, stimulând  scăderea fondului depresiv. Acidul folic joacă un rol principal în formarea adrenalinei, care influenţează rezistenţa la stres a organismului.

2. Ţesuturile de izolare şi protecţie, care înconjoară fibrele nervoase, conţin în proporţie de până la 60% Lecitina, a cărei insuficienţă duce la slăbirea membranei mielinice, la dereglarea funcţionării sistemului nervos şi apariţia irascibilităţii, la scăderea vitezei de reacţie.

3. Pentru îmbunătăţirea conductivităţii impulsurilor nervoase în sistemul nervos central şi periferic este recomandată administrarea produsului OMEGA 3/60. Acest produs conţine un complex unic de acizi graşi nesaturaţi, care alcătuiesc baza membranei celulare, reglează alimentaţia celulei şi asigură sursa de energie a acesteia. Aceşti acizi nu sunt produşi de organism şi pot fi furnizaţi de alimentele în stare naturală (nedistrusă).

4. Excelente caracteristici antioxidante le deţine produsul POWER MIN, care sporeşte rezistenţa la condiţiile nefavorabile ale mediului înconjurător, favorizează regenerarea ţesuturilor afectate la nivel celular.

5. GOTU KOLA contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine cerebrale, accelerează procesul de gândire, sporeşte capacitatea de efort fizic a organismului.

 

PRODUSE RECOMANDATE

FOLIC ACID : Câte 1 comprimat 1 dată pe zi în timpul mesei.

LECITHIN Câte 1 capsulă de 2 ori pe zi.

OMEGA 3/60Câte 1 capsulă de 2 ori pe zi.

POWER MINCâte 1 pliculeţ de pulbere de 1-2 ori pe zi.

GOTU-KOLACâte 1 comprimat de 2 ori pe zi.

 

Eficienţa aplicării programului creşte dacă produsele sunt băute cu apa biologic activă CORAL-MINE, ce conţine minerale alcalinizatoare. Această apă are proprietăţi biologice îmbunătăţite (tensiune superficială scăzută, reacţie slab alcalină), care corespund necesităţilor celulelor organismului. Apa structurată CORAL-MINE este îmbogăţită cu minerale şi are un gust plăcut.