Mega Acidophilus

mega-acidophilus

Compoziţie

Lactobacillus acidophilus, Bifidobacterium lactis, excipienţi.

În conformitate cu datele deţinute de Academia de Ştiinţe Medicale din Rusia în privinţa răspândirii diverselor forme de disbacterioză, acestea au atins pragul cel mai înalt la nivel naţional, cuprinzând peste 90% din populaţia adultă a Federaţiei Ruse. Acest fapt putând fi observat în randul populaţiei globale. Este cunoscută împrejurarea conform căreia starea de o bună funcţionarea, fără abateri ale tractului gastrointestinal. La rândul său, buna activitate a tractului gastrointestinal depinde de starea microflorei, care constituie unul din sistemele principale de siguranţă, ce ridică o barieră de protecţie în calea afecţiunilor. Refacerea balanţei microflorei intestinale cu produse care conţin microorganisme benefice este capabilă să îmbunătăţească în mod esenţial starea de bine. Tocmai aceasta este finalitatea produsului „Mega Acidophilus”.

„Mega Acidophilus” reprezintă un complex de bifido- şi lactobacterii benefice, care normalizează digestia şi activitatea tractului gastrointestinal, suprimă acţiunea microbilor patogeni, protejează organismul împotriva influenţei nocive a  activităţii acestora, împiedică dereglarea schimbului de substanţe.

Acţiunea componentelor active

Bifido- şi lactobacteriile reprezintă baza microflorei intestinale a omului – 85-90% la adulţi şi până la 95 % la copii, exercitând multiple efecte pozitive.

  • Posedă puternice proprietăţi antimicrobiene inhibând acţiunea toxică a bacteriilor patogene şi fungilor şi împiedicând dezvoltarea acestora în microflora intestinală, contribuie la creşterea altor culturi probiotice benefice.
  • Stimulează aparatul limfatic, producerea de interferon, imunoglobuline, limfocite şi anticorpi, care activizează forţele de apărare ale organismului uman.
  • Participă la sinteza şi absorbţia vitaminelor din grupa B, vitaminelor K, D, acizilor lactic, folic şi nicotinic, contribuie la formarea aminoacizilor esenţiali, la o mai bună asimilare a sărurilor de calciu.
  • Participă în mod activ la scindarea şi absorbţia substanţelor nutritive: normalizează procesele de digerare enzimatică ale hranei, intensificând hidroliza proteinelor şi carbohidraţilor şi produc în tractul gastrointestinal enzime lactozo-metabolice proprii pentru o perioadă îndelungată.
  • Acţionează asupra metabolismului lipidic al organismului prin participarea la scindarea avansată a lipidelor reduc nivelul de colesterol din sânge şi normalizează nivelul de lipoproteine şi fosfolipide.
  • Împiedică apariţia meteorismului, reglează peristaltismul intestinal.

Utilizare

Produsul „Mega Acidophilus” de la Coral Club exercită acţiune favorabilă în caz de:

  • disbacterioză, afecţiuni ale tractului gastrointestinal;
  • dereglări de asimilare a substanţelor nutritive;
  • intoxicaţii intestinale;
  • reacţii alergice;
  • meteorism şi constipaţii.

 

Lasa un comentariu